Fosta soţie a lui Mihai Albu, Iulia Albu, a vorbit despre iubire şi despre bărbatul de lângă ea. Jurata de la „Bravo, ai stil”, a spus că este fericită că are alături de ea un bărbat care o iubeşte şi pe care-l iubeşte. Dacă la început, vedeta nu se gândea la căsătorie, ei bine, acum își dorește să își întemeiască o familie alături de cel care o face fericită în fiecare zi.
”M-am împiedicat când am intrat în studio și i-am zis că mă mărit. Sunt sigură că mă va surprinde la momentul potrivit cu ceva foarte frumos… Nu am nici un inel încă. Iubitul și fiica mea se înțeleg foarte bine, locuim împreună și au o relație extraordinară. Sunt oameni care fac sacrificii enorme ca să fie alături de persoane pe care o iubesc. Ne dorim copii. Eu îmi doresc trei copii în total. Nu știu cum vom face având în vedere că am o carieră.
Am remarcat în primul rând șosetele lui. El este perfect din toate punctele de vedere. Cred că sunt la fel, dar totuși sunt mult mai caldă și calmă. Este omul lângă care îmi găsesc echilibrul. Nu-l cert niciodată. Cred că ne-am certat de două ori până acum”, a declarat Iulia Albu, Interviurile VIVA!.
Referitor la fostul ei soț și divergențele cu acesta, a mărturisit: “Consider că, în general, unele lucruri sunt relevante în viață, altele definitorii și altele insignifiante”.
Iulia Albu a divorţat de fostul soţ, Mihai Albu, în urmă cu aproape cinci ani. Cei doi au rămas însă legaţi pe viaţă datorită fiicei lor, Mikaela, în vârstă de opt ani. Iulia nu a renunţat la numele creatorului de modă după despărţire, lucru care a făcut parte din înţelegerea de la divorţ.
„Fosta soţie are o atitudine mai beligerantă, mai conflictuală. Nu doar cu mine, ci cu toată lumea, dar toate se vor hotărî în instanţă. Eu cu Iulia comunicăm foarte rar. Nu mai avem ce să ne spunem, vorbim doar despre copil. Lucrurile se văd altfel dintr-o parte. Am fost fericit în căsătoria cu ea, până a apărut găina, cu un an înainte de divorţ. Nu vreau să despic firul. Una e imaginea publică: a început să plimbe găina pe toate bulevardele Bucureştiului şi alta e… Ceea ce s-a întamplat cu găina e una, dar e vorba de găină în timpul căsniciei. A mers totul foarte bine, de aia am ajuns la divorţ. Nu ne mai înţelegeam. Au intervenit discuţii. Eu nu am de spus cuvinte rele la adresa mamei copilului meu. Mi se pare foarte interesant ce face, s-a implicat în lumea modei, relaţia dintre noi nu a mai funcţionat. Tatăl meu a fost din zona Alba Iulia şi de asta ne cheamă Albu. Acum jocurile de cuvinte au trecut în partea cealaltă. La divorţ, numele a fost parte din negociere. Şi-a construit întreaga carieră pe numele acesta şi mi se pare normal să-l păstreze. Că mă deranjează e altceva”, povestea Mihai Albu.